Declarații explozive ale europarlamentarului Diana Șoșoacă, în plină campanie electorală! Lidera SOS România susține că alegerile prezidențiale din 2025 sunt compromise și avertizează că ar putea fi anulate din cauza unor încălcări grave ale Constituției.
Șoșoacă: „Urmează al patrulea tur. Totul e lovit de nulitate!”
Într-un interviu acordat publicației Cluj Live, Diana Șoșoacă a criticat dur desfășurarea alegerilor și a acuzat partidele de jocuri de culise și trădări politice.
„Asistăm la al treilea tur. Urmează al patrulea. Totul este neconstituțional. E o farsă. Dacă românii se duc după fentă, eu n-am ce să le fac”, a spus lidera SOS.
Atac la AUR și „structurile PSD”
Șoșoacă afirmă că AUR devine „noul PSD”, preluând vechile structuri ale partidului și acuză PNL că ar fi „jucat la două capete”.
„AUR preia PSD-ul. PNL l-a susținut pe Nicușor Dan, dar și pe alții. Sunt jocuri securistoide”, a afirmat europarlamentarul.
Presiuni prin telefon și manipulare
Un alt element grav adus în discuție: influențarea votului prin apeluri telefonice.
„De aseară au început cu telefoane: ‘să-i dai voturile lui Simion’. Ce suntem? Păpuși? Poporul român merită respect”, a exclamat Șoșoacă.
„Simion și Nicușor? Oamenii sistemului”
Lidera SOS nu ezită să-i atace direct pe cei doi finaliști, George Simion și Nicușor Dan, acuzându-i că nu reprezintă interesele naționale.
„Amândoi sunt oameni ai sistemului. Naționalismul pierde, iar poporul va plăti prețul.”
Avertisment final: „Alegerile vor fi anulate!”
Șoșoacă lansează o previziune sumbră: fie alegerile nu vor avea loc, fie vor fi invalidate.
„Am sentimentul că ori nu vor avea loc, ori vor fi anulate după. Totul e aranjat.”