Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF, lansează o serie de declarații incendiare despre turul al doilea al alegerilor prezidențiale. În emisiunea Profețiile lui DON Mitică, acesta a susținut că Nicușor Dan poate recupera spectaculos, în ciuda avansului obținut de George Simion după primul tur.
„Votul din turul 2 n-are legătură cu primul!”
Dragomir a declarat că distribuția voturilor se va schimba radical și că multe opțiuni din primul tur se vor reorienta:
„Al doilea tur n-are nicio legătură cu primul. Eu spun că sunt 50-50! Electoratul român e ciufut, imprevizibil!”
Fostul oficial sportiv susține că voturile decisive ar putea veni chiar de la susținători dezamăgiți ai lui George Simion:
„De la el vin voturile. De la George. Nu știi ce se întâmplă în două săptămâni!”
Dragomir: „Nicușor are Europa în spate!”
Potrivit lui Dragomir, sprijinul unor țări europene ar putea înclina decisiv balanța în favoarea lui Nicușor Dan:
„Francezii, nemții sunt cu Nicușor. Italia și, poate, Olanda cu George. Influența asta contează enorm.”
„Simion n-are cum să piardă… dar ar putea!”
Deși recunoaște forța lui George Simion, Dragomir avertizează că orice e posibil în turul decisiv:
„După toate premisele, George nici n-ar trebui să se mai prezinte! Dar știi cum e poporul nostru… te trezești că se întoarce totul!”
Ce poate decide rezultatul?
Întrebat ce ar putea schimba cursa, Dragomir a sugerat că informații compromițătoare ar putea ieși la iveală:
„Depinde ce-i scot ăștia zilele astea…”
El a comparat situația cu momente politice marcante din trecut:
„Îți amintești de Ponta? De Crin? Lumea e ciudată.”