Vești noi pentru pensionarii cu venituri mici – anunț oficial de la Ministerul Muncii

În contextul eliminării plafonării prețurilor la energie începând cu 1 iulie 2025, Ministerul Muncii a propus un nou program de sprijin pentru persoanele vulnerabile. Măsura prevede acordarea unui tichet de energie în valoare de 71 de lei pe lună, destinat exclusiv acoperirii facturilor la electricitate.

Tichet de energie: 71 de lei lunar pentru cei aflați în dificultate

Inițiativa este inclusă într-o ordonanță de urgență aflată în transparență decizională și avizată pentru adoptare. Conform ministrului Simona Bucura-Oprescu, sprijinul este menit să ajute gospodăriile aflate în sărăcie energetică sau cu risc ridicat de excluziune socială, în fața majorării costurilor la energie.

Beneficii neimpozabile, acordate pe baza unor criterii clare

Tichetele de energie sunt considerate prestații sociale, deci nu vor fi impozitate și nu vor afecta alte drepturi sociale, cum ar fi venitul minim de incluziune. Valoarea de 71 lei/lună va putea fi folosită exclusiv pentru achitarea facturilor la electricitate, fără condiționări suplimentare.

Cine poate beneficia de tichetul de energie?

Potrivit proiectului legislativ, vor fi eligibili următorii beneficiari:

Persoanele singure cu venit net lunar de cel mult 2.574 lei
Familiile în care venitul net pe membru nu depășește 1.784 lei
Persoanele cu dizabilități, cu praguri de venit adaptate în funcție de gradul de handicap
Familiile cu cel puțin trei copii minori sau cele monoparentale cu copii sub 18 ani (sau până la 26 de ani dacă urmează o formă de învățământ), cu venit per membru de maxim 2.460 lei

Vor fi luate în calcul și nevoile speciale ale persoanelor dependente de echipamente medicale alimentate electric.

Cine este exclus de la acest sprijin?

Nu vor beneficia de tichetul de energie:

CITESTE
Cel mai sănătos pește. E de 1.500 de ori mai eficient decât medicamentele. Află din primul comentariu despre ce peste este vorba

Persoanele fără domiciliu sau reședință în România
Cei care nu pot demonstra că locuiesc efectiv în țară
Persoanele încarcerate sau aflate în centre rezidențiale publice sau private

Distribuirea și utilizarea tichetelor

Ministerul Muncii colaborează cu Ministerul Energiei, STS, Poșta Română și ANPIS pentru implementarea unui sistem unitar de acordare și urmărire a tichetelor. Acestea vor fi distribuite lunar, începând cu luna iulie, și vor fi folosite exclusiv pentru plata consumului de energie electrică.

O nouă direcție în politica socială energetică

Măsura vine ca un răspuns la expirarea vechilor scheme de sprijin prevăzute prin OUG 6/2025 și propune o schimbare importantă: de la intervenții generalizate la ajutor direcționat către categoriile vulnerabile.

Potrivit declarațiilor ministrului Simona Bucura-Oprescu, ordonanța urmează să fie aprobată de noul guvern înainte de 1 iulie, pentru a evita întreruperile în protejarea celor afectați de liberalizarea pieței energetice.

„Suntem într-o fază avansată a procesului legislativ. Valoarea propusă este de 71 de lei pe lună, sub forma unui tichet pentru energie”, a declarat ministrul, citată de Agerpres.