Folclorul românesc a pierdut o voce care nu cânta doar melodii, ci ținea vie o lume întreagă. Mariana Militaru Blaj, una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară din Bihor, s-a stins din viață pe 21 ianuarie, la 74 de ani, după o lungă și grea suferință. Vestea a căzut ca o lovitură în comunitatea artistică, unde numele ei era sinonim cu dăruirea și autenticitatea.
O dispariție care lasă un gol greu de umplut
Anunțul trist a fost făcut public de colega și prietena sa, Florica Ruja, care a vorbit despre plecarea Marianei „să cânte în ceruri”. Mesajul a fost rapid preluat și distribuit, devenind un punct de întâlnire al durerii pentru toți cei care au cunoscut-o sau au ascultat-o de-a lungul deceniilor. Pentru mulți, nu a fost doar moartea unei artiste, ci pierderea unei prezențe calde și constante.
Jumătate de secol dedicat unei singure iubiri
Mariana Militaru Blaj a fost solistă a Ansamblului „Nuntașii Bihorului” timp de aproape 50 de ani. A urcat pe scenă la nunți, festivaluri și spectacole care au definit identitatea culturală a zonei. Ansamblul a transmis un mesaj emoționant, amintind zâmbetul blajin și privirea caldă ale artistei, dar și legătura profundă creată între „nuntași”, mai mult decât simpli colegi.
Ultima apariție, un rămas-bun tăcut
Ultimul spectacol al interpretei a avut loc în septembrie 2024, la aniversarea a 60 de ani de la înființarea ansamblului. Nimeni nu știa atunci că acea apariție va deveni un capitol final. Pentru cei prezenți, momentul capătă acum o încărcătură aparte, ca o închidere de cerc în viața unei artiste care nu s-a desprins niciodată de scenă.
Familia și rugăciunile dinaintea despărțirii
La începutul lunii decembrie, fiica artistei, Rodica Militaru, făcea un apel public la rugăciune, vorbind despre o „cumpănă a vieții”. Comunitatea a răspuns, dar uneori solidaritatea nu poate schimba deznodământul. Rămâne însă ca dovadă a legăturii profunde dintre artist și public.
O viață care rămâne cântec
Născută pe 30 decembrie 1950, în comuna Roșia, Mariana Militaru Blaj a ajuns la Oradea în 1975, unde și-a legat definitiv destinul de „Nuntașii Bihorului”. Plecarea ei lasă o tăcere grea, dar și o moștenire care va continua să răsune. Unele voci nu dispar. Se mută doar într-un alt fel de memorie.
Text redactat cu scop informativ și reflexiv. Încurajăm cititorii să caute perspective multiple înainte de a trage concluzii.