Victor Ponta, fostul premier al României, face o declarație explozivă despre decizia Curții Constituționale de a scoate din declarațiile de avere bunurile și veniturile soțului sau soției. Potrivit lui Ponta, acest plan era cunoscut din 2023, iar decizia CCR nu are legătură cu președintele Nicușor Dan, așa cum speculează unii.
Ponta: „Știam din 2023 că se vor scoate declarațiile”
Victor Ponta susține că a fost informat încă de anul trecut de către colegi din PSD despre acest demers. În opinia sa, discuțiile despre modificarea declarațiilor de avere existau deja înainte de alegerile parlamentare din 2024.
„Era de mult chestia asta. Eu o știam, de exemplu, de anul trecut. Colegii mei de la PSD mi-au zis”, a declarat fostul premier pentru Gândul.
De ce a refuzat Ponta să mai candideze
Fostul lider social-democrat a dezvăluit și motivul pentru care nu a dorit să candideze în alegerile din 2024. Deși unii au crezut că ar ascunde ceva din avere, el afirmă că refuzul a avut legătură cu viața personală.
„Eu aveam atunci o problemă foarte personală, nu legată de avere. Nu vreau să-mi depun declarația de avere ca să nu mă ia cu situația mea privată”, a explicat Ponta.
„Suntem o țară de ipocriți”
Victor Ponta critică vehement eficiența declarațiilor de avere ca instrument de luptă împotriva corupției. El susține că, în realitate, averile se află pe numele altor persoane.
„Faptul că publici să vadă toată lumea ce ceas ai e o chestie care n-a dus la combaterea corupției. Toată lumea are bani și avere pe numele altor persoane. Suntem o țară de ipocriți”, a spus fostul premier.
CCR a decis: bunurile soțului sau soției nu mai trebuie declarate
Pe 29 mai 2025, Curtea Constituțională a României a declarat neconstituționale prevederile care obligau completarea declarației de avere cu veniturile și bunurile partenerului de viață. Decizia a stârnit ample controverse în spațiul public.
Niciun amestec al lui Nicușor Dan, spune Ponta
Întrebat dacă decizia ar avea vreo legătură cu președintele Nicușor Dan, Victor Ponta a negat categoric orice implicare.
„N-are legătură cu Nicușor Dan. ‘Dom’ne, a dat Nicușor Dan telefon la cei nouă judecători’. Cred că era de mult chestia asta”, a punctat fostul premier.