Vestea dispariției lui Dragoș Șeuleanu îi atinge pe mulți dintre cei care au crescut ascultând radioul public sau au lucrat alături de el în anii de transformare ai media românești. Moartea sa, la doar 63 de ani, readuce în atenție rolul esențial pe care l-a avut în modernizarea Societății Române de Radiodifuziune într-o perioadă în care instituțiile publice încercau să se adapteze unui peisaj tehnologic și editorial complet nou.
Mulți români nu știu acest detaliu
Între 2001 și 2005, Șeuleanu a condus Radio România într-un moment în care standardele europene începeau să ridice ștacheta profesionalismului în media. Procesul de modernizare pe care l-a coordonat – de la digitalizare la reorganizarea editorială – a schimbat direcția unei instituții care abia ieșea de sub trauma anilor ’90. Pentru radioul public, această tranziție nu a fost doar tehnică, ci și culturală: redefinirea misiunii, a relației cu publicul, a eticii profesionale.
Aici se ascunde adevărata contribuție
Puțini își amintesc că, în 2003, președintele Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios”, în semn de recunoaștere pentru dezvoltarea radioului public. Distincția era – dincolo de simbol – confirmarea faptului că o instituție istorică putea fi reașezată pe baze moderne, într-o perioadă în care România se pregătea să își integreze instituțiile în spațiul euro-atlantic. A fost un moment în care radioul public reușea să își recâștige statutul de reper în informare.
Un gest aparent banal care explică totul
Șeuleanu a început în 1990 ca jurnalist în redacția pentru tineret și copii. Traiectoria aceasta – de la reporter la conducerea SRR – spune mult despre epoca în care presa publică se reconstruia și despre oamenii care au pus umărul, zi de zi, la renașterea unei instituții aflate în căutarea identității postcomuniste. Mulți dintre colegii săi vorbeau despre el ca despre un profesionist exigent, cu viziune și cu o înțelegere profundă a responsabilității sociale a radioului.
Cine pierde, de fapt
Pleacă un om care a marcat una dintre cele mai importante etape din istoria media publice românești. Rămâne în urmă o generație de jurnaliști formați într-un spirit pe care el l-a încurajat: curiozitate, rigoare și respect pentru public. Instituțiile nu se opresc niciodată din schimbare, dar uneori pierd lideri care le-au dat direcție într-un moment critic.
Dispariția lui Dragoș Șeuleanu ne reamintește cât de fragilă este memoria instituțională și cât de ușor se uită oamenii care au făcut munca reală a transformării. Urmează inevitabil reflecția despre ce rămâne și despre cum un astfel de parcurs profesional poate inspira noile generații.
Text redactat cu scop informativ și reflexiv. Încurajăm cititorii să caute perspective multiple înainte de a trage concluzii.