Gestul închinării atunci când trecem pe lângă o biserică este unul tot mai rar explicat în profunzimea lui, deși este prezent încă în inimile multor români. Deși unii privesc cu neîncredere sau chiar cu ironie acest obicei, în realitate, semnul Sfintei Cruci făcut în fața lăcașurilor de cult exprimă o mărturisire profundă de credință și un gest tăcut de prezență înaintea lui Dumnezeu.
De ce își fac cruce credincioșii când trec pe lângă o biserică
În tradiția ortodoxă, Biserica este numită „Casa lui Dumnezeu”. Astfel, atunci când un creștin trece pe lângă o biserică, chiar dacă nu intră, se oprește pentru o clipă și își face cruce, în semn de recunoaștere a prezenței divine. Este un gest de smerenie și de recunoștință, dar și o reafirmare a credinței personale. Conform site-ului basilica.ro, închinarea este o mărturisire a crezului și un mod discret de a spune „Cred în Dumnezeu”.
Când este bine să îți faci semnul crucii
Pe lângă momentele în care trecem pe lângă o biserică, semnul crucii este recomandat și în alte împrejurări cu încărcătură spirituală sau emoțională: când auzim clopotele, când trecem pe lângă un cortegiu funerar, când începe o furtună, când ne pregătim de drum sau când ne așezăm ori ne ridicăm de la masă. Crucea devine astfel o însoțitoare tainică a vieții de zi cu zi, o punte între om și Dumnezeu.
O tradiție străveche, încă din vremea Apostolilor
Însemnarea cu semnul crucii este o practică veche, care datează din epoca apostolică. Tertulian scria: „La fiecare pas și la fiecare faptă ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci”. De-a lungul timpului, crucea a fost așezată în vârful bisericilor, al clopotnițelor și pe morminte, devenind simbolul vizibil al biruinței vieții asupra morții.
În biserici, vasele și odăjdiile sfinte sunt împodobite cu cruci, iar multe lăcașuri sunt construite în forma unei cruci. Toate acestea ne amintesc că în centrul credinței creștine stă acest semn sfânt, izvor de viață și putere duhovnicească.
Semnul crucii, armă împotriva răului
În tradiția patristică, crucea este mai mult decât un simbol – este o armă spirituală. Sfântul Ioan Damaschin spune: „Crucea este pavăza, arma și semnul de biruință împotriva diavolului”. Biserica Ortodoxă întărește această credință prin rugăciuni și cântări precum: „Doamne, armă asupra diavolului crucea Ta ai dat-o nouă, că se îngrozește și se cutremură, necutezând a căuta spre puterea ei”.
La fel cum un câine fuge de bățul cu care a fost rănit, diavolul se teme de cruce, fiindcă prin ea a fost înfrânt. Este motivul pentru care credincioșii se închină nu doar din obișnuință, ci cu conștiința că au parte de protecția și binecuvântarea lui Dumnezeu.
Un gest simplu, dar cu putere tainică
Într-o lume tot mai agitată și grăbită, gestul de a-ți face cruce în fața unei biserici rămâne un semn de statornicie în credință. Chiar dacă nu este impus canonic, această practică a devenit un reflex duhovnicesc pentru mulți creștini. În spatele acestui gest simplu se ascunde o întreagă teologie a prezenței lui Dumnezeu în viața noastră, a luptei împotriva răului și a încrederii în mila divină.
A te închina în fața bisericii înseamnă, de fapt, a spune fără cuvinte: „Cred. Și nu mi-e rușine să o arăt.”